..simt ca ma prabusesc intr-un intuneric mai mare decat mine. Si pur si simplu nu gasesc calea sa ies.Sunt intr-o camera cu peretii negri, iar usa este zidita. Nu o pot deschide, nu o pot nici macar gasi. Ma schimb intr-un nor de fum, ce nu va putea atinge niciodata pamantul, iar cerul va fi mereu prea departe pentru fum, pentru ca il strica. Voi ramane mereu la mijloc intr-o lupta continua cu viata, desi ea nu lupta cu nimeni,toti ne luptam cu ea.M-am saturat sa caut o iesire, sa gasesc ceva ce imi poate da speranta, nimic nu e atat de usor . Sunt doar cuvinte proaste fara nici un rost, ce ti le spun persoanele din jurul tau crezand ca asja te vor opri sa te arunci in fata vreunui autovehicul condus de vreun sofer binevoitor ce te va ajuta sa scapi de viata asta mizerabila. Dar nimeni nu te poate ajuta de fapt. sau nimeni nu si-a dat seama inca cum o pot face. Lasandu-te in pace! sau simplu: Imbratisandu-te! E usor sa cazi si foarte greu sa te ridici.Si chiar daca te-ai ridicat poti sa cazi din nou. Nimeni nu iti garanteaza ca echilibrul dureaza la nesfarsit.Nici macar pentru momentul pe care il traiesti acum nu poti stii exact ca va dura la infinit acea senzatie de Everything it's gonna be just fine! , because nobody can't tell you what to do, and nobody can't be sure of that. Cuz' in fact the equilibrum doesn't exist at all.It's all just crap!
Si mereu ne trezim si realizam ca am pierdut tot ziua precedenta. ca acum, ziua in care am deschis ochii din nou, nu mai detinem nimic. Toate acele elemente care odata te defineau, prin tu puteai dovedi ca existi, ca traiesti si ca amintirea ta va dainui , toate acelea au disparut definitv.Iar acum ai ramas cu un mare nimic. Ce te face sa uiti ca inainte iti placea sa traiesti. Sunt trei feluri de oameni in lume: cei nu isi dau seama,dar realizeaza ceva,cei ce vor sa realizeze, si cei nu vor realiza nimic niciodata. Ma simt atat de bine in ultima varianta.Sunt multumita sa raman acolo si nu imi doresc sa parasesc acel titlu, cuz' in fact..i've lost all I have. Oamenii ma cunosteau datorita unor trasaturi, datorita unor lucruri ce le apareau in minte cand auzeau numele meu, cand ma vedeau, cand ma auzeau, iar acele trasaturi le-am pierdut. Si incerc din rasputeri sa le redobandesc. dar ma mint, ii mint pe cei ce asteapta ceva de la mine, caci de fapt am impresia ca eu fug de ele.Nu le mai vreau. Nu ma consider demna de ele , dar nu doresc sa vad pe altcineva dobandindu-le. Intr-un fel sunt ale mele .Le-am castigat si nu le pot pierde pur si simplu. Ar fi mult mai simplu daca ar exista macar iubire in viata mea. Poate aceasta m-ar ajuta sa realizez ca sunt capabila de mai multe.Pe toti ne ajuta sa realizam acest lucru.Sa ne dovedim noua insine ca putem face multe. Ca avem puterea sa realizam mult mai mult, si nu este necesar sa ne impotmolim doar pentru ca am pierdut ceva. Lucruri mereu se vor pierde.Dar in final toate se gasesc cand renunti sa le mai cauti. Atunci apar din cele mai intunecate colturi ale vietii tale si iti aduc o multime de amintiri fara nici un drept. De fiecare data cand suntem raniti, uram tot ce e in jurul nostru.Uram sa recunoastem ca am fost inselati, pacaliti, mintiti, parasiti. Preferam sa ne inchidem in sine pentru a putea uita cum este durerea din mijlocul unui colectiv. Pentru a putea fi doar noi and our pain. Dar avem nevoie de ei. De cei ce ne cunosc, de mult timp, de putin timp, nu conteaza de cand. Dar ei stiu macar o parte din multele intamplari ale vietii noastre si pot spune si ei ceva, poate fi de ajutor. dar noi nu avem nevoie de cuvinte niciodata. Cautam mereu doar acele priviri sincere care denota ca persoanele impartasesc aceleasi lucruri cu noi, bucuriile noastre, dezamgirile noastre.Avem nevoie de acele priviri pentru a continua. Niciodata nu faci ceva doar pentru tine. Si stii asta mai mult decat oricine altcineva. Facem tot pentru acea privire ce straluceste si iti spune "continua" , "faci totul foarte bine". Vrem sa fim admirati de oameni, iubiti, ajutati, cunoscuti, aparati, vrem ca persoanele din jurul nostru sa cunoasca mai mult din simplii noi, sa cunoasca laturi ascunse ce ne fac caracterul atat de special si unic. Si pana la urma chiar asja este, nu putem trai fara oamenii din jurul nostru. Iar aceasta izolare este o teama doar ca lumea nu ne va mai placea la fel de mult.Dorim sa realizam mult si sfarsim prin a realiza extrem de putin. Vizibil, dar in sufletul a zeci de oameni, noi ramanem precum versuri in poeziile poetilor. Nu vom putea niciodata uni aceste versuri, dar putem crede in ele. Si ne putem imagina cum ar arata opera facuta din parti ale noastre. Sunt ca foile unei carti. Doar ca foile nu sunt legate , iar vantul le zboara in mii de locuri.
digg it
del.icio.us
tya
like: music, special mood, fire
hate: questions, mushrooms, orange